Agenția Servicii Publice va prezenta Serviciului Fiscal de Stat informația privind înregistrarea mijloacelor de transport de către persoanele fizice, obligația fiind stabilită în art.22611 alin.(2) pct.1) lit.b) din Codul fiscal, în baza formularului cu care va fi suplinit Ordinul SFS nr.427/2018. Autoritatea fiscală a elaborat proiectul de modificare a respectivului ordin, documentul fiind propus pentru consultări publice, care vor dura până la 31 mai 2023.
Astfel, ASP va utiliza la prezentarea informaţiei privind documentarea mijloacelor de transport, inclusiv a celor transmise de către proprietari în folosință cu titlu oneros sau gratuit pe parcursul perioadei fiscale, și a Informaţiei pe persoanele fizice care, în perioada de raportare, au procurat mijloace de transport, noua anexa ce urmează a fi aprobată la OSFS nr.247/2018 – nr.101, care va conține și instrucțiunea de completare a acesteia.
Totodată, având în vedere că în ordin este expres indicat faptul furnizării informației în baza art. 92 din CF atât în privința persoanelor fizice rezidente, cât și celor nerezidente, urmează a fi inclusă precizarea potrivit căreia în cazul imposibilității sau certitudinii aprecierii rezidenței persoanei fizice, se recomandă prezentarea informației în privința tuturor persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător.
Proiectul vine și cu modificarea structurii Informaţiei prezentate de notari şi alte persoane care desfăşoară activitatea notarială. Respectiv, se propune completarea anexei nr.6 la OSFS nr.427/2018 cu trei coloane (se referă la cota parte la înstrăinare activului de capital), în care vor fi indicate valoarea de procurare a bunului/activului la momentul dobândirii (în valută), codul valutei, numărul și data documentului care confirmă dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului/activului. Totodată, după col.11 (Obiectul contractului) va fi inclusă col.11a, în care va fi reflectat numărul de identificare al acestuia (în cazul bunurile imobile – numărul cadastral, în cazul automobilelor – VIN codul etc.), iar în col.13 – codul valutei.
Încă o precizare va fi adusă la Informația privind cheltuielile efectuate de către persoanele fizice la procurarea mijloacelor de transport. Anexa nr.10 va indica expres că informaţia se va prezenta aferent persoanelor fizice care pe parcursul unui an fiscal, au efectuat cheltuieli legate de procurarea, posesia sau folosinţa mijloacelor de transport de la agentul economic, a căror valoare depăşeşte cumulativ suma de 300 mii lei. Informaţia se va prezenta aferent tuturor cheltuielilor, inclusiv dobânda de leasing, comisioane, asigurarea şi alte cheltuieli suportate de persoanele fizice, plătitorii de facto, indiferent dacă persoanele fizice figurează sau nu în calitate de cumpărător nominal.
Potrivit proiectului, prevederile acestuia vor intra în vigoare la data publicării modificărilor în MO.