Prin Hotărârea Guvernului nr. 327/2025 a aprobat Programul de susținere a inovațiilor digitale și a start-upurilor tehnologice pentru anii 2025–2030. Scopul acestei inițiative este de a stimula dezvoltarea start-upurilor high-tech capabile să sporească competitivitatea economică și să promoveze soluții ecologice și durabile.
Programul vizează sprijinirea implementării inovațiilor digitale și tehnologice, crearea de noi locuri de muncă și extinderea accesului la sursele alternative de finanțare.
Principalii beneficiari vor fi companiile tehnologice tinere, cu o vechime de până la șapte ani, care corespund criteriilor definitorii ale IMM-urilor conform Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, precum și persoanele fizice care intenționează să lanseze start-upuri tehnologice în Republica Moldova.
Programul include trei componente principale:
- o campanie informațională și de promovare a inițiativei;
- suportul financiar nerambursabil (inclusiv granturi de până la 2 milioane de lei);
- monitorizarea, mentoratul și evaluarea rezultatelor.
Sprijinul financiar va fi acordat sub două forme:
- până la 500 mii de lei pentru start-upurile tehnologice aflate în faza incipientă de dezvoltare;
- până la 2 milioane de lei pentru companiile în curs de dezvoltare, care au o cifră de afaceri anuală ce nu depăşeşte 25 milioane de lei, conform ultimelor situaţii financiare, iar produsul se află într-o etapă timpurie de comercializare.
Sprijinul acoperă cheltuielile pentru achiziția de echipamente și software, serviciile de marketing privind promovarea produsului și/sau afacerii, consolidarea securității cibernetice, atragerea specialiștilor necesari etc.
În centrul Programului se află proiectele din domeniul inovațiilor digitale (inteligența artificială, serviciile în cloud, blockchain etc.) și al inovațiilor tehnologice (tehnologiile ecologice etc.).
Programul este prevăzut pentru o durată de cinci ani. În acest interval se preconizează susținerea a cel puțin 100 de start-upuri, crearea a 150 de locuri de muncă și atragerea a circa 185 milioane de lei în investiții.
Implementarea și coordonarea Programului sunt asigurate de Instituția Publică „Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului” în parteneriat cu Moldova IT Park.
Implementarea și coordonarea Programului sunt asigurate de Instituția Publică „Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului” în parteneriat cu „Moldova IT Park”.