Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a obținut drept să încheie tranzacții privind amânarea achitării sau achitarea eșalonată a datoriilor aferente plății primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în sumă fixă și a penalităților corespunzătoare, atât până la depunerea acțiunii în instanța de judecată, cât și pe parcursul examinării cauzei în instanță, precum și în procedura de executare. Pe perioada amânării sau eșalonării stingerii datoriilor la plata primelor AOAM și a penalităților aferente termenul de prescripție se va suspenda.
Pe data de 28 iunie 2025 în MO a fost publicată și a intrat în vigoare1 Legea nr. 146/2025, prin care au fost aduse modificări și la Legea nr. 1593/2002. Alte intervenții au fost prezentate în informația Primele AOAM: cuantumul penalităților, eșalonarea plăților și scutiri.
Tot în MO nr. 340-342 a fost publicată Legea nr. 140/20252, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2026, CNAM va deveni autoritate administrativă centrală din subordinea Guvernului care administrează sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală și gestionează fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Activitatea acesteia va fi supravegheată de către un consiliu compus din 11 membri, iar președinte al acestuia va fi reprezentantul Ministerului Sănătății.
Amintim, la momentul de față art. 12 al Legii nr. 1583/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală are statut de organizaţie de stat autonomă, inclusiv cu autonomie financiară, nonprofit, şi se înfiinţează de Guvern.
După migrarea CNAM, angajații vor cădea sub incidența Legii nr. 270/20183 , iar în cazul în care salariile calculate prin aplicarea acesteia vor deveni inferioare salariilor medii lunare calculate anterior modificării statutului autorității, acestora li se garantează diferența de salariu.
_____________________________
1 Cu o singură excepție: prevederea că cuantumul penalității pentru neachitarea în termen a primelor AOAM se determină conform prevederilor Codului fiscal va fi pusă în aplicare din 1 ianuarie 2026 (completarea art. 30 din Legea nr. 1593/2002 cu alin. (11)).
2 Legea nr. 140/2025 pentru modificarea unor acte normative (migrarea autorităților administrative centrale)
3 Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.