Restituirea mijloacelor bănești: noi reglementări
06.08.2025

Încă1 un proiect de modificare a Regulamentului privind stingerea obligaţiei fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 4 august.  Documentul a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și are drept scop aducerea în concordanță a prevederilor Regulamentului cu recentele modificări operate în legislație.

 

Amintim,  la 16 iunie 2025 au intrat în vigoare unele reglementări aprobate prin Legea nr. 94/2025în Legea taxei de stat fiind inclus un nou obiect – examinarea contestațiilor în cadrul procedurilor de achiziții publice. Scopul acesteia este diminuarea numărului contestațiilor nefondate.

 

Cuantumul taxei constituie 0,5% din valoarea estimată a contractului de achiziție, însă nu mai mult de 50 mii lei. Potrivit reglementărilor (completarea cu lit. d) a art. 7 alin. (1) din Legea nr.213/2023), taxa de stat achitată de operatorul economic urmează a fi restituită în cazul în care contestația a fost admisă parțial și/sau integral.

 

Astfel, Regulamentul va fi completate cu o nouă prevedere, potrivit căreia în cazul restituirii taxei de stat conform reglementărilor citate supra, perfectarea documentelor de plată de către Serviciul Fiscal de Stat se efectuează în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de restituire, în baza deciziilor, prin care s-a dispus admiterea integrală sau parțială a contestației, remise autorității fiscale de către Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor. Aceste reglementări ar pute fi puse în aplicare din data publicării în MO a actului normative aprobat.

 

Totodată, au fost aprobate modificări ce vizează restituirea taxa de stat și prin Legea nr. 187/2025. Din Codul de procedură civilă (art. 89) a fost exclusă reglementarea ce prevedea necesitatea anexării la cererea de restituire a taxei de stat a încheierii instanței. Totodată, la 1 ianuarie vor intra în vigoare completările la Codul de executare, potrivit cărora în cazul în care instanța de judecată care a încetat procesul contravențional a anulat sau a declarat nul procesul-verbal cu privire la contravenție/decizia asupra cauzei contravenționale și nu a soluționat chestiunea cu privire la restituirea amenzii contravenționale, restituirea amenzilor achitate urmează a fi efectuată de către SFS la cererea persoanei interesate (cu condiția că aceasta nu are restanțe față de BPN).

 

Respectiv, HG nr. 235/2017 va prevedea expres că, începând cu 1 ianuarie 2026, la cererea de restituire urmează a fi anexate actele care condiționează apariția dreptului de restituire a taxei de stat, actul judecătoresc irevocabil în original prin care s-a dispus încetarea procesului contravențional, anularea sau declararea nulității procesului-verbal cu privire la contravenție.

_______________________________

1 Restituirea supraplăților va fi efectuată din bugetul la care au fost achitate