Modificările operate la Codul civil prin Legea nr. 251/2025 se vor aplica moștenirii persoanelor care au decedat la data de 1 ianuarie 2026 sau după această dată. Scopul legii prenotate este revizuirea unor aspecte din cadrul regimului juridic al moștenirii.
Astfel, în clasa I de moștenitori legali (completările la art. 2178 din CC) sunt reintegrați soții supraviețuitori. Modificările au fost aprobate în contextul în care bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt, de regulă, proprietate comună în devălmășie. Respectiv, fiecare dintre aceștia are drepturi egale asupra patrimoniului, iar după decesul unuia dintre soți, partea care aparține supraviețuitorului urmează a fi clar determinată înainte de partajul succesoral, pentru a nu fi confundată cu masa succesorală care se împarte între moștenitori. Totodată, după punerea în aplicare în anul 2019 a noului CC, toată averea defunctului se împarte între persoanele ce au dreptul la moștenire, soții supraviețuitori fiind afectați.
Totodată, este prevăzută includerea reglementărilor suplimentare ce țin de titlu de preciput al supraviețuitorului; decăderea din dreptul de moștenire a moștenitorului nedemn; precizarea efectelor renunțării la moștenire etc.
Încă o prevedere se referă la termenul de acceptare a moștenirii (în redacția actuală a CC art. 2391 reglementează termenul de renunțare la aceasta). Dacă la momentul de față renunțarea la moștenire se poate face în termen de 3 luni de la data în care moștenitorul află despre devoluțiune și despre temeiul chemării sale la moștenire, după punerea în aplicare a noilor norme termenul de acceptare a moștenirii va constitui 12 luni de la data deschiderii ei, fiind propuse și alte condiții de curgere a termenului.
Alte prevederi pot fi examinate în MO din 6 august 2025.