FISCALIS: contracarea fraudei și evaziunii fiscale
25.05.2023

Legea nr.107 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la programul „FISCALIS” al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal a intrat în vigoare pe data de 24 mai, fiind publicată în MO.

 

Amintim, obiectivul general al Programului „FISCALIS” este crearea condițiilor pentru funcţionarea sistemelor de impozitare din UE printr-o cooperare extinsă între ţările participante, autorităţile fiscale ale acestora şi funcţionarii lor, oferind posibilitatea de sporire a capacității administrative, de consolidare a abilităților IT prin dezvoltarea și operarea sistemelor electronice.

 

Totodată, obiectivul specific al Programului este contracarea fraudei și evaziunii fiscale, precum şi a acțiunilor de evitare a impozitării, dar şi punerea în aplicare a dreptului UE în domeniul impozitării, fiind asigurate:

  • schimbul de informaţii;
  • sprijinirea cooperării administrative;
  • acordarea asistenţei pentru ţările participante în scopul reducerii birocraţiei pentru autorităţile fiscale, diminuarea costurilor de asigurare a conformării aplicabile contribuabililor.

 

Menționăm, în nr.5 al revistei „Contabilitate și audit”, care deja a ieșit de sub tipar, poate fi consultat articolul ce vizează obligațiile de efectuare a schimbului de informații.