Modelul de evaluare a garajelor individuale în scopul impozitării a intrat în vigoare
02.09.2025

Prin Ordinul nr. 77/2025, publicat în MO don 30 august 2025, Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru (AGCC) a aprobat modelul de evaluare a garajelor individuale în scopul impozitării.

 

Potrivit ordinului, obiecte ale evaluării se consideră:

  • terenul destinat pentru construcţia garajului sau teren aferent garajelor individuale (cu excepţia celor amplasate pe terenuri aferente caselor de locuit, caselor de vacanţă), garajelor din CCG () sau APG (), amplasat în toate localităţile Republicii Moldova;
  • construcţia înregistrată în Registrul bunurilor imobile cu destinaţia “Garaj”, utilizată ca garaj individual (cu excepţia celor amplasate pe terenuri aferente caselor de locuit, caselor de vacanţă), garaj din CCG sau APG, amplasată în toate localităţile Republicii Moldova;
  • încăpere izolată înregistrată în Registrul bunurilor imobile cu destinaţia „nelocativă”, utilizată ca garaj sau loc de parcare, situată în cadrul garajelor individuale (cu excepţia celor amplasate pe terenuri aferente caselor de locuit, caselor de vacanţă), garajelor din CCG sau APG, blocurilor locative, amplasată în toate localităţile Republicii Moldova.

 

Valoarea estimată în scopul impozitării a fiecăruia dintre aceste obiecte se va determina conform formulelor stabilite în ordin, cu aplicarea coeficienților indicați și a celui de ajustări comune (cum ar fi factorii valorici existența rețelei de electricitate, de apeduct, canalizare și gazoduct, a drumului de acces sau amplasarea sectorului).

 

Totodată, anexe la Ordinul nr. 77/2025 sunt:

  • harta zonelor valorice și descrierea narativă a obiectelor evaluării în scopul impozitării, cu excepțiile stabilite;
  • coeficienţii factorilor valorici aplicaţi pentru fiecare regiune, zonă și localitate (total 300).

 

Prevederile documentului au intrat în vigoare din data publicării, iar prevederile Ordinului ARFC nr.201/2007 sunt abrogate.