Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a publicat în MO din 4 septembrie trei ordine de lansare a apelurilor de depunere a cererilor de subvenționare.
Potrivit acestora, în perioada 1 octombrie – 1 decembrie 2025 vor fi acceptate cererile pentru plățile în avans ce vizează măsurile de subvenționare:
- îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale;
- stimularea producerii pe teren protejat;
- înființarea plantațiilor de arbuști fructiferi, aromatice, medicinale și condimentare;
- modernizarea exploatațiilor zootehnice.
Acestea sunt anunțate prin Ordinul MAIA nr. 147/2025.
În același interval de timp pot fi depuse cererile pentru forma de subvenționare plăți investiții pe etape, care se referă la investițiile în producerea, prelucrarea sau comercializarea produselor din trei sectoare – vegetal, vitivinicol și zootehnic (Ordinul MAIA nr. 148/2025).
Entitățile eligibile pentru plățile post-investiție (producere pe teren protejat; investiții în sisteme și echipamente, precum și bazine de acumulare a apei pentru irigare; în exploatații din sectorul vegetal, vitivinicol și zootehnic, infrastructura de producere, prelucrare și realizare a producției acestora; dezvoltarea turismului vitivinicol și agroturismului) vor prezenta cererile de subvenționare în perioada 13 octombrie – 11 decembrie 2025 (în baza Ordinului MAIA nr. 149/2025).