CET18: modificările au intrat în vigoare
05.09.2025

Modificările aprobate de Ministerul Finanțelor prin Ordinul nr. 93/2025 la Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Formularul CET18)1  (în continuare – Declarația CET18) sunt publicate astăzi, 5 septembrie, în MO. Acestea au intrat în vigoare la data publicării și se aplică pentru perioada fiscală 2025.

 

Astfel, în tabelul din compartimentul „E. Deduceri” al Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (formularul CET18) este inclus un rând nou – E7, Suma achitată pentru învăţământul persoanelor întreţinute copii oferit de instituţiile de învăţământ prevăzute la art.15 din Codul educaţiei nr.152/2014 (art.352 alin.(6) din Codul fiscal).

 

Ținând cont de prevederile articolului indicat, la poziția E7 se va reflecta suma achitată pe parcursul perioadei fiscale de către persoana fizică  pentru învăţământul persoanelor întreţinute copii oferit de instituţiile de învăţământ2, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Cuantumul deductibil se aplică cumulativ pentru numărul total de copii şi pentru toate tipurile de învăţământ.

 

Totodată, în redacție nouă este expusă poziția E6 din Declarația CET18. Amintim, la momentul de față aceasta prevede dreptul la deducerea sumei achitate sub formă de dobânzi pentru creditele ipotecare, la procurarea primei locuinţe, altele decât cele contractate prin Programul de stat „Prima Casă”. Având în vedere că, potrivit CF3, se permite deducerea dobânzilor achitate de către persoana fizică, pe parcursul perioadei fiscale, în cazul procurării primei locuințe în baza contractului de credit (și nu doar a celui ipotecar), reglementarea va fi reflectată în CET18. Respectiv, poziția E6 va avea un nou conținut: „Suma achitată sub formă de dobânzi în cazul procurării primei locuințe în baza contractului de credit, altul decât cel contractat prin programele de stat”. Aceasta este dedusă în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Pentru locuința proprietate comună în devălmășie/cote-părți, dreptul la deducere se acordă fiecărui beneficiar al creditului, proporțional cotei-părți deținute, aplicată conform limitei stabilite.

 

De asemenea, în Instrucțiune au fost transpuse normele art. 352 din CF ce țin de deducerea asigurărilor (alin. (4)) și de asigurare facultativă de asistență medicală sau pentru contractarea serviciilor medicale de la un singur furnizor al acestor servicii (alin. (3)).

__________________________________________

1 Aprobat prin Ordinul MF 150/2018

1 Conform art.15 din Codul educaţiei.

2 Art. 352 alin. (5).