Investitorii vor obține suport pentru realizarea investițiilor în Republica Moldova
08.09.2025

Noile oportunități și instrumente pentru sprijinire a investițiilor în Republica Moldova sunt anunțate de Comisia Europeană în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, comunică Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

 

Astfel, pentru mediul de afaceri din țară și a celui din UE, până în luna iunie 2026, este deschis apelul pentru exprimarea interesului în investiți. Condiții de eligibilitate:

  •  proiectele trebuie să aibă o valoare minimă de 10 mil. euro;
  • investitorul va asigura cel puțin 15% contribuție proprie din totalul investiției;
  • domeniile–cheie pentru investiții:

- energie și tranziție verde;

- agricultură și agri-food, inclusiv turism rural;

- industrie și manufactură avansată;

- IT, inovație digitală și cercetare aplicată;

- infrastructură și conectivitate;

- sănătate și digital health.

 

Suportul Uniunea Europeană reprezintă un pachet complet de instrumente:

  • garanții financiare ale Fondului European pentru Dezvoltare Durabilă Plus (EFSD+) – pentru a facilita accesul la capital, atrage investiții private și face posibile proiecte care altfel ar fi considerate prea riscante;
  • împrumuturi și capital de investiții în condiții avantajoase;
  • asistență tehnică pentru pregătirea proiectelor cu impact public.

 

Companiile își pot exprima interesul prin platforma Comisiei Europene, iar propunerile vor fi examinate în ordinea depunerii, de comitete de evaluare ce se vor întruni trimestrial, începând cu decembrie 2025.