Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune completarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 466/2025 cu privire la acordarea suportului financiar unic pentru pregătirea elevilor de noul an școlar, care stabilește acordarea suportului financiar unic de 1000 de lei pentru fiecare copil (clasele I-IX) încadrat în anul de studii 2025/2026 în sistemul educaţional al Republicii Moldova. Potrivit informației publicate de Casa Națională de Asigurări Sociale, ajutorul aprobat anterior deja a fost finanțat în baza listelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Totodată, s-a depistat că, în procesul de elaborare a reglementărilor, nu au fost expres stabilite situațiile în care asupra copiilor – beneficiari ai suportului este instituită custodia, unul sau ambii părinți fiind în imposibilitate să solicite ajutorul cuvenit (ca exemplu, fiind peste hotare).
În acest context, actul normativ va fi completat cu prevederea că, suportul poate fi acordat custodelui copilului în baza solicitării în scris depuse de către acesta către casa teritorială de asigurări sociale până la data de 14 noiembrie 2025 la care se vor anexa, în copie:
- buletinul de identitate a custodelui;
- certificatul de naștere a copilului;
- dispoziția autorității tutelare locale privind instituirea custodiei.
Totodată, urmează a fi indicat și faptul că, pentru unul și același copil, suportul poate fi solicitat o singură dată.