Securitatea și sănătatea în muncă: implementarea normelor europene
16.09.2025
Trei hotărâri de Guvern în domeniul securității și sănătății în muncă vot fi modificate, intervențiile având drept scop transpunerea în legislația națională a unor directive europene. Inițierea modificărilor a fost anunțată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Opiniile și propunerile părților interesate pot fi prezentate până la 22 septembrie 2025.
Potrivit anunțului, corectări vor fi operate la următoarele acte normative, care urmează să asigure alinierea la reglementările comunitare:
- Hotărârea Guvernului nr.353/2010 cu privire la aprobarea Cerințelor minime de securitate și sănătate la locul de muncă (se va ține cont de Directiva Consiliului din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă [prima directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (89/654/CEE) ;
- Hotărârea Guvernului nr. 819/2016 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru lucrul la monitor (conform Directivei Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor [a cincea directivă individuală în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 87/391/CEE] (90/270/CEE);
- Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind Cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă (ajustarea la Directiva 92/58/CEE a Consiliului din 24 iunie 1992 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă [a noua directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE].
Comentariile pot fi plasate aici.