În trimestrul IV persoanele fizice vor putea procura VMS în volum de 150 mil. lei
26.09.2025

Ministerul Finanțelor a publicat calendarul sesiunilor de subscriere a valorilor mobiliare de stat (VMS), disponibile prin platforma evms.md (Programul de vânzare directă a VMS persoanelor fizice în Republica Moldova), pentru perioada octombrie – decembrie 2025.

 

Potrivit calendarului, investitorilor le vor fi propuse obligațiuni de stat:

  • pe termen de 2 ani și 3 ani (în perioada 6 – 15 octombrie);
  • pe termen de 3 ani și 4 ani (subscrierea va fi posibilă în intervalul 3 – 12 noiembrie);
  • pe termen de 2 ani și 4 ani (acestea vor putea fi procurate între 1 – 10 decembrie).

 

În fiecare dintre aceste perioade persoanele fizice vor avea posibilitatea să subscrie VMS în volum de 50 mil. lei. Detaliile suplimentare vor fi publicate ulterior pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor și pe platforma evms.md. Totodată, autoritatea încurajează cetățenii să beneficieze de accesul direct la oportunitățile de investiții sigure, procurând VMS fără intermediari și tranzacționare fără comisioane. Până la momentul de față au fost desfășurate nouă emisiuni de VMS, investițiile constituind 653 mil. lei (6419 tranzacții realizate de 2309 investitori).

 

Amintim, potrivit art. 20 lit. z20) din Codul fiscal, veniturile persoanelor fizice rezidente obținute sub formă de dobânzi aferente valorilor mobiliare de stat sunt neimpozabile. Conform rezultatelor emisiunii valorilor mobiliare de stat prin intermediul platformei evms.md, care s-a încheiat la 18 septembrie 2025, rata anuală fixă a dobânzii la obligațiunile emise pe termen de 2 ani a constituit 6,6%, iar la cele plasate pe 4 ani – 6,9%.