Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 482/2025, prin care se aduc modificări Ordinului IFPS nr. 1164/2012 cu privire la aprobarea formularului Declarației privind TVA și a Modului de completare a Declarației privind TVA, a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 519–522 din 3 octombrie 2025.
Prin acest document, anexa nr. 2 „Modul de completare a Declarației privind TVA” la Ordinul nr. 1164/2012 se completează cu un nou punct 8, care stabilește lista erorilor critice în cazul prezenţei cărora declarația nu poate fi acceptată de sistem până la înlăturarea neconformităților.
Erorile critice țin de indicarea perioadei fiscale și de verificările aritmetice. Astfel, raportul va fi respins în cazul în care perioada fiscală depășește perioada curentă, nu este completată luna sau anul ori sumele din rubricile de bază nu coincid cu valorile totale (de exemplu, în rubricile 12, 13 sau 20).
Un bloc separat se referă la completarea anexelor la declarație. Declarația nu va fi acceptată dacă în anexa nr. 1 „Lista facturilor fiscale primite” sau anexa nr. 2 „Lista facturilor fiscale eliberate” lipseşte codul fiscal al furnizorului sau cumpărătorului, data eliberării, seria și/sau numărul facturii fiscale ori dacă seria și numărul facturii fiscale nu sunt atribuite furnizorului care a eliberat-o.
Contribuabilii vor trebui să înlăture aceste erori pentru a putea depune cu succes raportul. Aceasta exclude posibilitatea prezentării declarațiilor incomplete sau incorecte, îmbunătățește calitatea rapoartelor și reduce necesitatea solicitărilor suplimentare din partea organelor fiscale.
Ordinul intră în vigoare la 10 octombrie 2025 și se aplică declarațiilor privind TVA depuse pentru perioadele fiscale începând cu luna octombrie 2025.