Programul FCA: 154 de proiecte sprijinite prin granturi și credite preferențiale
09.10.2025

În anul 2025, întreprinderile mici și micro din sectorul agricol au obținut noi oportunități de dezvoltare datorită Programului Facilitatea de Creditare în Agricultură (FCA), implementat cu participarea Ministerului Finanțelor. Potrivit datelor instituției, în primele nouă luni ale anului curent au fost finanțate 154 de proiecte agricole în valoare totală de 157,6 milioane de lei, dintre care peste 20 de milioane de lei au constituit granturi nerambursabile.

 

Programul FCA îmbină mecanismele de creditare preferențială și suportul sub formă de grant, oferind producătorilor agricoli accesul la împrumuturi cu rata fixă de 5,1 % anual, pe o perioadă de până la cinci ani, precum și posibilitatea de a beneficia de granturi de până la 30 % din valoarea finanțării. Aceste condiții permit întreprinderilor agricole să modernizeze utilajele și echipamentele, să dezvolte infrastructura de depozitare și procesare, să sporească eficiența și stabilitatea producţiei.

 

Inițiativa este realizată de Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Finanțelor și Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE). Ministerul Finanțelor a încheiat acorduri cu 11 instituții financiare – bănci comerciale și organizații de microfinanţare care acordă credite beneficiarilor programului FCA pe întregul teritoriu al țării. Administrarea liniei de credit este efectuată de OGPAE.

 

Volumul total al finanțării Programului FCA pentru perioada de cinci ani constituie 1 miliard de lei, inclusiv resursele de creditare și granturile. În anul 2025, pentru realizarea acestui program sunt prevăzute 400 de milioane de lei, dintre care 55 de milioane de lei sunt destinate cofinanțării nerambursabile a proiectelor investiționale.

 

Informații detaliate privind condițiile de participare și mecanismul de finanțare pot fi consultate pe site-ul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova:

ogpae.gov.md/programul-facilitatea-de-creditare-in-agricultura-fca/