RICA va fi substituită de RDDA
20.10.2025

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) propune pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, inclusiv a Legii nr. 105/2024, care va intra în vigoare la 16 mai 2026. Scopul modificărilor este transformare a rețelei de informații contabile agricole (RICA) în rețeaua de date privind durabilitatea agricolă (RDDA), spectrul datelor solicitate fiind extins cu dimensiunile de mediu și socială.

 

Astfel, proiectul prevede:

  • aducerea în concordanță a reglementărilor cu Regulamentul UE nr. 2023/2674;
  • pseudonimizarea datelor colectate, ceea ce nu va permite atribuirea acestora unei anumite exploatații participante la anchetă;
  • oferirea agenției de legătură a dreptului de utilizare  gratuită a datelor din alte surse (inclusiv din sistemele și registrele de stat);
  • aprobarea măsurilor de stimulare a exploatațiilor participante la anchete (financiare și de consiliere);
  • dreptul organului central de specialitate de a emite norme pentru a reglementa posibilele cazuri în care este probabil ca numărul exploatațiilor participante stabilit în planul de selectare a exploatațiilor participante să nu fie atins. Respectivele norme nu vor conține sancțiuni pentru fermieri etc.

 

Totodată, va fi expres reglementată și aplicarea legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal, având în vedere colectarea datelor ce țin de domeniul social.

 

Propunerile și obiecțiile părților interesate sunt acceptate până la 5 noiembrie 2025 și pot fi plasate aici.

 

Recomandăm să citiți și RICA: pragul dimensiunii economice constituie echivalentul a trei mii euro.