Amenzi pentru activitățile comerciale cu dispozitive ilicite
03.11.2025

În sensul Legii nr. 72/20251, dispozitivul  ilicit este definit drept echipament sau program conceput sau adaptat pentru a permite accesul la un serviciu protejat sub o formă inteligibilă, fără autorizarea furnizorului acestui serviciu. Actul normativ prenotat stabilește condițiile de livrare și utilizare a echipamentelor de comunicații electronice, dar și activitățile comerciale interzise cu aceste dispozitive2, precum și de aplicare a sancțiunilor în cazul încălcării restricțiilor.

 

În scopul reglementării prevederilor legii menționare supra, Ministerul Justiției și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării au elaborat proiectul de completare a Codului contravențional cu un articol nou (2521), prin care urmează a fi reglementare sancțiunile pentru activități comerciale cu dispozitive ilicite.

 

Potrivit acestuia, fabricarea, importul, distribuția, vânzarea, închirierea sau deținerea, în scopuri comerciale a dispozitivelor ilicite, precum și recurgerea la comunicații comerciale pentru promovarea acestora, se va sancționa cu amendă:

  •  de la 30 la 90 UC aplicată persoanei fizice;
  • de la 36 la 120 UC aplicată persoanei cu funcţie de răspundere;
  • de la 240 la 300 UC aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

 

Totodată, pentru instalarea, întreținerea sau înlocuirea, în scopuri comerciale, a unui dispozitiv ilicit se va aplica amendă de la 24 la 30 UC persoanei fizice, de la 90 la 180 UC – persoanei cu funcţie de răspundere și de la 120 la 240 UC – persoanei juridice.

 

Proiectul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat și se consideră pregătit pentru inițierea procedurii de avizare/expertizare și consultare publică.

______________________________________

1 Legea comunicațiilor electronice nr. 72/2025, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

2 Art. 111 al Legii nr. 72/2025.