Procedura scoaterii din evidenţa fiscală a contribuabililor, ale căror coduri fiscale se atribuie de Serviciul Fiscal de Stat1, va fi completată cu o clauză nouă. Potrivit acesteia, în cazul în care codul fiscal este constatat ca neconform, autoritatea fiscală îi va atribui statutul special – „invalid”.
Prevederea va fi inclusă în Instrucțiunea privind evidența contribuabililor (pct. 641). Scopul acesteia este reglementarea situațiilor în care se constată existența conurilor fiscale atribuite incorect (simboluri diferite, repetarea acelorași cifre; atribuite anterior în baza seriei și numărului pașaportului etc.).
Respectiv, pentru evitarea riscului de înscriere a datelor la aceste coduri, precum și de evidență a obligațiilor fiscale, SFS propune pentru consultări publice proiectul de modificare a Ordinului nr. 352/2017. Obiecțiile și sugestiile părților interesate pot fi prezentate până la 9 noiembrie 2025 la adresa persoanei responsabile pentru elaborarea documentului: Vladislav Budarețchi (Inspector principal, număr telefon 022-82-34-46, e-mail: vladislav.budaretchi(at)sfs.md ).
_______________________________________________
1 Capitolul VII al Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352/2017.