Mecanismele de prevenire, identificare şi corectare a utilizării neconforme a ajutorului de stat regional, precum şi măsurile necesare pentru recuperarea sumelor acordate în mod nejustificat, inclusiv aplicarea dobânzii prevăzute la art.15 din Legea nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat, sunt stabilite în Metodologia aprobată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Metodologia pentru stoparea/recuperarea ajutorului de stat regional (în continuare – Metodologia) vizează două scheme de ajutor – cel regional pentru investiții2 și cel pentru întreprinderile din zonele economice libere3.
Potrivit Metodologiei, în situaţia în care Subdiviziunea responsabilă cu implementarea schemelor de ajutor de stat din cadrul MDED va constata nerespectarea condiţiilor de acordare a ajutoarelor, autoritatea poate dispune, separate sau combinat, stoparea acordării de ajutoare și/sau recuperarea integrală a acestora. Respectivele măsuri se aprobă în baza deciziilor (sunt anexe la Metodologie), care sunt comunicate beneficiarilor.
Documentul include:
- mecanismul de recuperare a ajutorului de stat regional (atât achitat benevol, cât și prin procedura de executare silită);
- necesitatea prezentării declarației cu privire la impozitul pe venit corectate4 în cazul restituirii ajutorului primit;
- modul de contestare și soluționare a litigiilor ce țin de deciziile mded privind stoparea/recuperarea ajutoarelor;
- determinarea ratei dobânzii aplicate în cazul în care ajutorul de stat urmează a fi recuperate etc.
Ordinul MDED nr. 152/2025 a fost publicat în MO și a intrat în vigoare la 13 noiembrie.
_______________________________________________
1 Legea nr. 139/2012, art. 15. Recuperarea dobânzii în cazul ajutorului ilegal sau al ajutorului utilizat abuziv
(1) Ajutorul de stat care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda calculată în funcţie de rata de referinţă stabilită prin hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei în conformitate cu metodologia aprobată de Plenul Consiliului Concurenţei, având la bază rata de referinţă CHIBOR publicată de Banca Naţională a Moldovei.
(2) Dobînda se achită din contul beneficiarului ajutorului ilegal sau al ajutorului utilizat abuziv şi se calculează începînd din ziua în care ajutorul în cauză a fost pus la dispoziţia beneficiarului şi pînă în ziua recuperării integrale a acestuia.
(3) Ajutorul de stat recuperat, precum şi dobînda aferentă vor fi vărsate la bugetul de stat, la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale sau la alte bugete componente ale bugetului public naţional în funcţie de apartenenţa furnizorului.
2 Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.875/2024. Prevede scutirea parțială la plata impozitului pe venit și component de grant pentru întreprinderile din industria prelucrătoare din sectoarele prioritare care realizează investiții în Republica Moldova.
3 Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.882/2024. Reglementează modul de acordare a facilităților fiscale, determinate în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (2) din Codul fiscal.
4 Conform art. 188 din CF