Monitorizarea constantă a datelor din CPAS (contul personal de asigurări sociale) oferă mai multe beneficii esențiale, contribuind la prevenirea unor eventuale nereguli înainte de survenirea riscurilor sociale, precizează Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).
Accesarea periodică a datelor este importantă pentru fiecare persoană asigurată, în special pentru cele care sunt în ajunul stabilirii unei prestații de asigurări sociale, pensii, indemnizații de incapacitate temporară de muncă, indemnizații pentru familiile cu copii și altele, deoarece lipsa datelor, erorile sau omiterile din CPAS pot diminua atât stagiul de cotizare, cât și venitul asigurat inclus în calcul, având un impact negativ asupra cuantumului prestației sociale.
Scopurile accesării datelor din contul personal de asigurări sociale
• Verificarea corectitudinii datelor. Accesând contul personal, persoanele asigurate pot verifica dacă angajatorii au declarat corect perioada de activitate și au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
• Determinarea stagiului de cotizare. Informațiile din contul personal permit o estimare a stagiului de cotizare realizat.
• Identificarea și corectarea eventualelor erori. În cazul în care se constată discrepanțe sau erori în datele din cont, persoanele asigurate pot solicita de la angajator corectarea acestora la timp, evitând problemele ulterioare la stabilirea prestațiilor sociale.
• Acces la informații actualizate. Contul personal este actualizat periodic, oferind informații relevante despre istoricul contribuțiilor și prestațiile sociale primite.
Cum accesăm datele din contul personal de asigurări sociale
CNAS oferă persoanelor asigurate posibilitatea de accesare/vizualizare, în mod electronic, a datelor din contul personal de asigurări sociale prin intermediul SI ACCES CPAS sau portalul guvernamental al cetățeanului.
Astfel, persoanele asigurate care dețin semnătură electronică sau mobilă, pot accesa datele din contul personal prin intermediul serviciului MPass fără a se prezenta la structura teritorială a CNAS pentru a primi parola de acces.
Pentru persoanele asigurate care nu dispun de semnătură electronică sau mobilă, accesarea datelor din contul personal, prin intermediul SI ACCES CPAS, are loc în baza login-ului şi parolei de acces eliberate de către CNAS sau CTAS.
Accesarea regulată a datelor din contul personal de asigurări sociale este un drept și o responsabilitate a fiecărei persoane asigurate, menționează autoritatea.
Deoarece mărimea prestației sociale depinde direct de perioadele declarate de către angajator, precum și de sumele contribuțiilor de asigurări sociale declarate și plătite de către acesta, CNAS oferă răspunsul la întrebarea: ce întreprindem în cazul în care informaţia lipseşte în contul personal de asigurări sociale?
Dacă persoana constată lipsa unor date în CPAS, aceasta urmează să se adreseze la angajator în scopul remedierii problemei date. Obligativitatea angajatorului de a declara și plăti contribuțiile de asigurări sociale pentru angajații săi (persoanele asigurate) este stabilită prin Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale care reglementează următoarele:
- art. 20:
– alin. (1): Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale se fac lunar de către angajator;
– alin. (5): Plătitorii de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cei finanțați de la bugetul public național, sunt obligați să calculeze și să vireze, în mărimea cuvenită și în termenele stabilite în anexa nr. 1, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferente salariilor calculate și altor recompense;
- art. 57 alin. (3): Angajatorii persoane fizice şi juridice sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a structurilor ei teritoriale datele şi documentele necesare atribuirii codului personal de asigurări sociale, ţinerii evidenţei stagiului de cotizare şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale conform unei metodologii elaborate de Casa Naţională;
- art. 35 alin. (11):
b) diminuarea cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, stabilite în cotă procentuală, prin neprezentarea sau prezentarea către Serviciul Fiscal de Stat a unei dări de seamă fiscale cu informații sau date neveridice atrage răspunderea contribuabililor conform titlului V din Codul fiscal nr. 1163/1997;
c) contribuțiile de asigurări sociale se estimează prin metode și surse indirecte, în conformitate cu prevederile Codului fiscal nr. 1163/1997;
d) pe lângă amenda aplicată conform lit. a) și b), de la plătitori se va percepe suma cu care au fost diminuate contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii ori suma contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, calculate la suma cu care a fost diminuată baza de calcul, și se vor calcula majorări de întârziere (penalități) pentru nevirarea în termen la bugetul asigurărilor sociale de stat a sumei respective.