Modificările la Regulamentul privind inventarierea au intrat în vigoare
04.12.2025

Astăzi, 4 decembrie, Ministerul Finanțelor a publicat în MO Ordinul nr. 115/2025, prin care sunt puse în aplicare modificările la Ordinul nr. 60/2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea. Potrivit acestuia, entitățile din sectorul corporativ și autorităților/instituțiilor bugetare vor efectua inventarierea conform regulamentelor separate, acestea devenind anexe1 la Ordinul nr. 60/2012.

 

Documentul a intrat în vigoare și, de rând cu intervenții redacționale, conține reglementări ce vizează:

  • revizuirea noțiunii  inventariere. Aceasta este determinată drept procedeu de control şi autentificare documentară a existenţei activelor, capitalului propriu şi datoriilor, în expresie cantitativ-valorică sau în expresie valorică, după caz, care aparţin şi/sau se află în gestiunea temporară a entităţii;
  • în sensul aplicării Regulamentului, se exclud noțiunile de control inopinat, metoda cantitativ-valorică, valoare de bilanț, valoare justă;
  • reglementarea cazurilor de efectuare a inventarierii generale și a celei parțiale;
  • aplicarea regulilor uniforme de desfășurare a inventarierii prin excluderea regulilor specifice de efectuare a acesteia în anumite ramuri ale economiei naţionale, elaborate de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale conform Regulamentului, precum şi a altor regulamente aprobate de Guvern;
  • oferirea posibilității desfășurării inventarierii elementelor de activ şi datorii cu întocmirea documentelor electronice, inclusiv la distanță, utilizând metode tehnice și electronice, cu aplicarea semnăturii electronice;
  • stabilirea faptului că, în contabilitate plusurile de stocuri rezultate în urma compensării lipsurilor cu plusurile se înregistrează ca majorare concomitentă a stocurilor și veniturilor curente;
  • revizuirea conținutului formularelor de inventariere etc.

 

____________________________________________

1 Anexa nr. 1 – Regulamentul privind inventarierea în entitățile din sectorul corporativ;

Anexa nr. 2 - Regulamentul privind inventarierea în autoritățile/instituțiile bugetare.