Unele primării au publicat deciziile privind aprobarea taxelor locale pentru anul 2026
09.12.2025

La situația din 8 decembrie 2025 circa 200 primării au publicat în Registrul de stat al actelor locale deciziile prin care de către Consilii  au fost aprobate taxele locale, care vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2026.

 

Atât cuantumul taxelor, cât și structura acestora și obiectul impunerii sunt diferite, având în vedere că, potrivit prevederilor Codului fiscal, autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale (AAPL) poate aplica toate sau numai o parte din taxele locale, în funcţie de posibilităţile şi necesităţile unităţii administrativ-teritoriale.

 

Amintim, la momentul actual Codul fiscal permite AAPL să stabilească 13 taxe1, inclusiv scutirile și înlesnirile pentru unele categorii de contribuabili. Fiind aprobate, taxele locale nu pot fi modificate sau anulate pe parcursul anului de gestiune decât odată cu bugetul local.

 

Totodată, CF prevede expres că, AAPL nu este în drept să stabilească cotele taxelor locale  nominal, pentru fiecare contribuabil în parte sau diferenţiat (în funcţie de forma organizatorico-juridică de desfăşurare a activităţii; de genuri de activitate desfăşurate; de amplasament; pe tipuri de obiecte ale impunerii etc.).

____________________________________

1 Codul fiscal, art. 289:

(2) Sistemul taxelor locale reglementate de titlu VII include taxele:

  • pentru amenajarea teritoriului;
  • de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
  • de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);
  • de aplicare a simbolicii locale;
  • pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii;
  • de piaţă;
  • pentru cazare;
  • balneară;
  • pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor);
  • pentru parcare;
  • pentru parcaj;
  • pentru salubrizare;
  • pentru dispozitivele publicitare.