Începând cu 1 ianuarie 2027, de prețuri reglementate pentru energia electrică furnizată de furnizorul serviciului universal vor beneficia doar consumatorii casnici, societățile comerciale micro și mici. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat prin Hotărârea nr. 852/2025 calendarul privind restricționarea accesului la prețuri reglementate pentru alte categorii de consumatori decât cele indicate supra.
Potrivit documentului, furnizorii de energie electrică vor notifica consumatorii care nu se încadrează în categoriile consumatorilor care pot beneficia de respectivele prețuri despre data încetării furnizării energiei electrice la prețul reglementat, precum și despre obligația de a încheia contractul de furnizare la prețul de piață. Notificarea consumatorilor va fi efectuată până la 1 iulie 2026 (cu 6 luni înainte de 1 ianuarie 2027). Astfel, pentru consumatori non-casnici mari accesul la tarifele reglementate va fi restricționat.
Hotărârea ANRE nr. 852/2025 a fost aprobată în temeiul reglementărilor Legii nr.164/20251 cu privire la energia electrică (art. 150 alin. (16) și (17)) și a intrat în vigoare la 31 decembrie 2025, fiind publicată în MO.
Reiterăm, legea prenotată are drept scop schimbarea comportamentului consumatorilor finali, cărora le este oferită posibilitatea de a participa activ pe piață, gestionând independent propriul consum de energie, în același timp stabilind noi drepturi și responsabilități atât pentru consumator, cât și pentru furnizorul de energie electrică.
_______________________________
1 În vigoare din 19 august 2025.