Modificările operate de Ministerul Finanțelor la unele ordine aprobate anterior au intrat în vigoare pe data de 15 ianuarie 2026, Ordinul MF nr. 142/2025 fiind publicat în MO.
Astfel, în Cerințe pentru întocmirea Raportului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat1 este expus în redacție nouă alin. 7) al pct. 2.2. Dacă până la momentul de față în structura raportului privind executarea BASS era solicitată doar descrierea creanţelor şi datoriilor, cu explicarea cauzelor admiterii sau sporirii acestora, măsurile întreprinse pentru diminuarea lor, începând cu 15 ianuarie devine necesară și descrierea datoriilor suspendate, reluate, precum și a creanțelor și datoriilor anulate.
Prin Ordinul MF nr. 142/2025 sunt precizate și unele reglementări ce țin de modul de determinare şi raportare a creanţelor cu termen expirat şi a datoriilor cu termen de achitare expirat (arierate). Astfel, pct. 9 din Regulamentul2 aprobat prin Ordinul MF nr. 121/2016 este completat cu lit. d). Respectiv, nu se consideră creanţe cu termen expirat creanțele formate în rezultatul insolvabilității. Totodată, nu se consideră arierate datoriile formate în rezultatul insolvabilității (completarea aceluiași punct cu lit. f)).
____________________________________________
1 Structura raportului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat (anexa nr. 1 la Ordinul MF nr.38/2017)
2 Regulamentul cu privire la modul de determinare și de raportare a creanțelor cu termen expirat și a datoriilor cu termen de achitare expirat (arierate).