Salariații vor fi în drept să utilizeze tichetele de masă și după demisie
21.01.2026

La încetarea raporturilor de muncă, angajatorul nu este în drept de a solicita restituirea instrumentului de plată, iar salariatul păstrează dreptul de a utiliza sumele deja transferate până la expirarea termenului de valabilitate a tichetelor de masă (în continuare – TM).

 

Propunerile de modificare a Regulamentului cu privire la modul de operare cu tichetele de masă1 sunt elaborate de Ministerul Finanțelor și vor fi examinate de Guvern în ședința din 22 ianuarie. Scopul intervențiilor este corelarea prevederilor Regulamentului cu cele ale Legii nr. 166/2017 cu privire la tichetele de masă.

 

Astfel, urmează a fi precizate aspectele ce țin de:

  • definirea TM în exclusivitate drept instrument de plată, fiind exclusă emiterea acestora pe suport de hârtie;
  • asigurarea de către operatorii care deţin licenţă pentru desfăşurarea activităţii de operare cu TM a posibilității de evidență a tranzacțiilor cu TM pe o perioadă de cel puțin 5 ani;
  • acordarea TM de către angajator în cazul în care acestea sunt stabilite prin contractele colective de muncă, actele normative la nivel de unitate sau contractele individuale de muncă, în baza unui ordin semnat de către conducătorul entității (la momentul actual este suficient doar ordinul prenotat);
  • dreptul angajatorului de a suporta cheltuieli pentru hrana organizată a salariaților și acordarea TM pentru salariații care, în decursul unei luni calendaristice, prestează atât muncă în schimb de zi, cât și muncă în schimb de noapte, precum și modul de calculare a valorii TM pe schimburi;
  • condițiile de utilizare a TM de către angajat în cazul încetării relațiilor de muncă etc.

 

Noile prevederi ar putea fi puse în aplicare din data publicării acestora în MO.

___________________________________

1 Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227/2018