Prestațiile sociale pentru antreprenorii independenți, aprobate
29.01.2026

Reglementările aprobate prin Legea nr. 228/2025 pentru modificarea unor acte normative au legalizat activitatea economică independentă a persoanelor fizice, iar în ședința Guvernului din 28 ianuarie a fost operate modificări la trei regulamente1, care au fost completate cu drepturile la prestații sociale și pentru antreprenorii independenți.

 

Modificările au intrat în vigoare astăzi, 29 ianuarie, data publicării în MO a Hotărârii Guvernului nr. 25/2026 și prevăd că, noua categorie de plătitori de contribuții de asigurări sociale va beneficia de următoarele indemnizații:

  •  pentru incapacitate temporară de muncă;
  •  de maternitate;
  •  adresate familiilor cu copii;
  •  paternală. 

 

Amintim, regimul fiscal al antreprenorului independent stabilește achitarea de către acesta a unui impozit unic la cota de 15% dacă veniturile anuale nu vor depăși 1,2 mil. lei. În componența acestui impozit sunt incluse și contribuțiile de asigurări sociale de stat (53,3% din suma plătită a impozitului unic), precum și impozitul pe venit (26,3% din suma totală plătită), primele de asigurarea obligatorie de asistență medicală (respectiv, 15,4%) și taxele locale (5%).

 

Prevederile Legii nr. 228/2025 se aplică din 1 ianuarie 2026.

_________________________________________________________

1 Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478/2002

Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108/2005

Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizației paternale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1245/2016