Până la 8 februarie 2026 sunt desfășurate consultările publice asupra proiectului de ordin pentru modificarea Regulamentului privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli, aprobat prin Ordinul MF nr. 3/2023 (în continuare – Regulament). Acestea sunt inițiate de Ministerul Finanțelor și au drept scop sporirea accesului fermierilor la rambursarea TVA, precum și reducerea presiunii fiscale.
Necesitatea intervențiilor este condiționată de modificările operate prin Legea nr. 318/2025 (în vigoare din 01 ianuarie 2026) în Legea nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acestea au fost aprobate în scopul îmbunătățirii lichidităților și, în consecință, a majorării capacității fermierilor de finanțare a lucrărilor agricole și de realizare a investițiilor și vizează:
- majorarea bazei de calcul, utilizată la determinarea sumei TVA pasibile rambursării pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026, prin includerea în algoritmul de determinare a sumei aferente impozitului funciar pentru anul 2025;
- stabilirea unui plafon mai avantajos al sumei totale a TVA pasibilă rambursării.
Totodată, Cererea de rambursare a TVA va fi completată cu declarația producătorului agricol, prin care acesta va confirma că, venitul obţinut pe parcursul anului 2026 din activităţile stipulate în grupele 01.1–01.6 din CAEM constituie nu mai puțin de 70%.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, la aplicarea noului mecanism de determinare a TVA spre rambursare se va ține cont și de sumele TVA deja acceptate spre rambursare pentru perioadele fiscale anterioare.