În ianuarie datoria de stat internă a sporit cu 1,93 mld. lei
11.02.2026

În luna ianuarie 2026 datoria de stat internă la valoarea nominală  s-a majorat comparativ cu situația din 31 decembrie 2025 cu 1,93 mld. lei şi a depășit 53,9 mld. lei, informează Ministerul Finanțelor.

 

Potrivit informației publicate de autoritate, modificarea datoriei de stat interne s-a produs din contul:

  •  majorării emisiunii de valori mobiliare de stat (VMS) pe piața primară cu 1,78 mld. lei la valoarea nominală și
  • emisiunii VMS prin intermediul platformei electronice eVMS.md cu 151,98 mil. lei (subcrierea din perioada 12-21 ianuarie).

 

Amintim, în prima lună a anului 2025 datoria de stat internă la valoarea nominală a fost în creștere cu 367,1 mil. lei şi a constituit circa 44,33 mld. lei.

 

Comparativ cu anul 2025, în luna ianuarie curent rata  medie  ponderată  a  dobânzii  la VMS  comercializate  prin  licitaţii  a sporit cu 0,24 p.p. și a atins 9,32%. Cea mai înaltă rată este propusă pentru valorile mobiliare emise pentru 182 zile (9,53%) și 364 zile (9,52%), iar cea mai mică – pentru VMS cu termen de circulație de 91 zile (3,03%).