De compensații pot beneficia unitățile economice care au suportat cheltuieli pentru realizarea programelor de formare profesională tehnică în învățământul dual și au respectat legislația în vigoare, chiar dacă acestea înregistrează restanțe la plățile față de bugetul de stat, prevede proiectul de modificare a Regulamentului privind modul de compensare a cheltuielilor unităților în învățământul dual[1] (în continuare – Regulament).
Intervențiile sunt propuse în contextul impunerii prin reglementările în vigoare a unor restricții ce afectează entitățile participante la această formă de învățământ, chiar dacă întreprinderile respectă prevederile legislației. Modificările propuse au drept scop sporirea atractivității și, respectiv, a gradului de implicare a agenților economici în învățământul dual.
Astfel, proiectul prevede:
- excluderea reglementărilor care condiționează dreptul la compensarea cheltuielilor suportate[2] doar pentru absolvenții anului de studii;
- compensarea de către ODA a 50% din costurile suportate și admise pentru compensare în cadrul învățământului dual pentru unitățile economice care depun cererea de compensare;
- includerea posibilității de rectificare a volumului mijloacelor financiare destinate compensării;
- stabilirea dreptului ODA de a reține costuri administrative aferente gestionării mecanismului de compensare (până la 3% din bugetul aprobat) etc.
Potrivit notei de fundamentare, în perioada de implementare a Regulamentului volumul compensațiilor a sporit de la 3,5 mil. lei acordate beneficiarilor (din cele 10 mil. lei aprobate) în anul 2023 până la 11,74 mil. lei (din 15 mil. lei aprobate) oferite pentru 80 de entități în anul 2025. În aceeași perioadă numărul elevilor în cadrul învățământului dual practic s-a dublat și în anul de studii 2025-2026 a atins 3300 persoane.
[1] Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 97/2023
[2] Categoriile cheltuielilor eligibile sunt stabilite în pct. 13 din Regulament, care a fost modificat prin HG nr. 176/2025.