Definiția lanțului scurt de aprovizionare cu produse agroalimentare va fi inclusă în legislația națională. În cadrul acestuia numărul intermediarilor între producătorul primar (individual sau prin forme asociative) și consumatorul final nu depăși un singur intermediar.
În Parlament este înregistrată inițiativa legislativă, obiectivele căreia se regăsesc:
- facilitarea accesului producătorilor și altor operatori economici care participă la lanțuri scurte de aprovizionare la comercianți și consumatori;
- reducerea risipei alimentare și utilizării ineficiente a resurselor naturale;
- creșterea transparenței față de consumatori cu privire la originea, caracteristicile de mediu și de sustenabilitate ale produselor agroalimentare etc.
Legea privind lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare se va aplica vânzătorilor către consumatorii finali și livrărilor către comercianți și HoReCa. Inițiativa este concepută drept o alternativă reglementărilor vulnerabile de impunere a cotelor obligatorii de prezență pe raft a produselor autohtone.
Astfel, se propune crearea unui Registrul național al lanțurilor scurte de aprovizionare, în care benevol se vor înregistra producătorii, grupurile și organizațiile acestora din domeniul agroalimentar, precum și procesatorii, comercianții și unitățile de alimentație publică care comercializează sau oferă pentru consum produse în lanțuri scurte de aprovizionare. Aceștia vor putea aplica un logo oficial, condițiile de utilizare al căruia va fi stabilit de Guvern.
Logo-ul va asigura consumatorul că produsele provin din lanțul scurt, ceea ce potențial va determina consumatorul să opteze pentru selectarea respectivelor produse.
Proiectul conține și reglementări ce vizează:
- accesul produselor din lanțuri scurte de aprovizionare la comerțul cu amănuntul și la piețele agroalimentare, inclusiv relațiile contractuale dintre operatori;
- modul de informarea consumatorilor;
- facilitarea accesului la spații de comercializare;
- intervențiile destinate operatorilor implicat in lanțurile scurte de aprovizionare (inclusiv investiții în active, asistență tehnică și măsuri fiscale);
- posibilitatea integrării lanțurilor scurte în achiziții publice etc.
Proiectul are drept scop susținerea domeniului agroalimentar autohton, reprezentat în mare parte de producătorii mici și mijlocii.