Registrul riscurilor de conformare fiscală aferente rezidenților parcurilor IT
11.03.2026
Serviciul Fiscal de Stat a completat Registrul riscurilor de conformare fiscală (în continuare – Registru). Ținând cont de includerea în Programul de conformare a contribuabililor pentru anul 2026 a riscurilor aferente rezidenților parcurilor IT, Registrul a fost suplinit cu Anexa nr. 51 la Normele metodologice privind determinarea şi clasificarea riscurilor de conformare fiscală.
Astfel, cele cinci riscuri aferente rezidenților parcurilor IT, introduse în Registru în luna decembrie 2025, sunt:
- Prezentarea tardivă a Declarațiilor cu privire la impozitul unic (cod 7011);
- Neprezentarea Declaraţiilor cu privire la impozitul unic (cod 7021);
- Neînregistrarea obligatorie ca subiect al impunerii cu TVA (informaţia aferentă Declaraţiilor cu privire la impozitul unic) (cod 7031);
- Divergenţe între venitul din vânzări conform Declarației cu privire la impozitul unic și livrările declarate conform Declarației privind TVA (cod 7041);
- Neîncadrarea în pragul minim de eligibilitate a veniturilor din activități permise în parc IT (cod 7051).
Alte opt anexe au rămas în redacția anterioară. Registrul actualizat poate fi examinat aici.