În Republica Moldova se propune instituirea unui tratament normativ diferențiat pentru susținerea întreprinderilor cu potențial de creștere. Astfel, se propune revizuirea reglementărilor Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, pentru anumite entități fiind propuse:
- extinderea accesului la finanțare;
- stimularea investițiilor în tehnologii pentru creșterea productivității;
- sprijin la efectuarea exporturilor (inclusiv prin instrumentele de garantare a creditelor, gestionate de ODA; facilitarea accesului la piața de capital prin garantarea obligațiunilor corporative emise);
- debirocratizarea proporțională a activității (identificarea și reducerea constrângerilor și poverii asupra ÎMM vizate; aplicarea principiului „Gândiți mai întâi la scară mică” în cadrul elaborării actelor normative etc.).
În actul normativ prenotat va fi introdusă o categorie distinctă de entități – întreprindere mică cu capitalizare medie. Numărul de angajați ai acesteia este mai mare de 250 și mai puțin de 750 de persoane; cifră de afaceri anuală nu depășește 150 mil. euro sau bilanțul anual total – 129 mil. euro. Întreprinderile mici cu capitalizare medie nu fac parte din categoria ÎMM.
Potrivit autorilor documentului (Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării), o astfel de gradare a entităților autohtone va asigura accesul acestora la fonduri europene de sute de milioane de euro destinate creșterii industriale și va spori competitivitatea întreprinderilor moldovenești.
Legea prenotată va fi completată și cu noțiunea de credit la export – un aranjament de asigurare, garantare sau finanțare care permite unui cumpărător străin de bunuri și/sau servicii exportate să amâne plata pe termen scurt (până la doi ani), pe termen mediu (între doi și cinci ani) și pe termen lung (de obicei peste cinci ani). Din numele Guvernului asemenea credite vor fi gestionate de ODA. Formele, condițiile și procedurile de acordare a susținerii oficiale pentru operațiunile de credit la export cu termen de rambursare de doi ani și mai mult vor fi stabilite de Executiv.
Astfel, de rând cu încadrarea în categoria de IMM, pentru acordarea suportului în cadrul fiecărui program de susținerea vor fi stabilite condiții suplimentare. Potrivit notei proiectului, implementarea noilor criterii de clasificare ar putea conduce la diminuarea numărului de întreprinderi eligibile.