Tranziţia de la Clasificatorul tipurilor subdiviziunilor (Anexa nr.14 la Instrucţiunea privind evidența contribuabililor1 (în continuare – Instrucțiune) la Clasificatorul tipurilor subdiviziunilor2 şi Clasificatorul tipurilor obiectelor impozabile3 este transferată. Serviciul Fiscal de Stat a publicat în MO din 1 mai 2026 Ordinul nr. 211/2026, prin care sunt operate modificările la Ordinul SFS nr. 194/2024.
Astfel, aducerea în concordanță la noile Clasificatoare a subdiviziunilor/obiectelor impozabile va fi necesară pentru obiectele înregistrate până la 31 august 2026 (potrivit prevederilor anterioare, termenul era stabilit până la 30 aprilie 2026) urmează a fi asigurată până la 30 aprilie 2027, perioada fiind extinsă cu un an).
Amintim, Ordinul nr. 94/2025, prevede:
- expunerea în redacție nouă a noțiunii de obiect impozabil, care, din 31 august curent, va reprezenta obiect al impunerii cu impozite și taxe locale, care nu este subdiviziune, care exercită unele din atribuțiile entității fără implicarea personalului (factorului uman) după caz, și nu necesită documente permisive, după caz;
- completarea Instrucțiunii cu Clasificatorul tipurilor obiectelor impozabile;
- modificarea Clasificatorului tipurilor subdiviziunilor (anexa nr. 14); a Informaţiei despre subdiviziunile întreprinderii (anexa nr. 15) și a Certificatului privind înregistrarea subdiviziunilor/obiectelor impozabile (anexa nr. 16)
- abrogarea Certificatului privind înregistrarea subdiviziunilor / obiectelor impozabile etc.
Transferul termenelor inițiale este condiționat de faptul că cele stabilite la momentul de față nu permit o tranziție eficientă, fiind necesară extinderea acestora pentru asigurarea conformării contribuabililor.
Ordinul nr. 211/2026 a intrat în vigoare din data publicării.
______________________________________
1 Ordinul SFS nr. 352/2017
2 Anexa nr.2 la Ordinul nr. 194/2025
3 Anexa nr.3 la Ordinul nr. 194/2025