Tarifele la serviciile prestate de către Agenția Servicii Publice (ASP) vor fi revizuite. Proiectul hotărârii de Guvern, prin care urmează a fi ajustată lista respectivelor servicii și costul acestora, a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali din 4 mai.
Potrivit documentului, urmează a fi modificată și completată Hotărârea Guvernului nr. 966/2020, care reglementează prestarea serviciile publice în domeniul înregistrării și licențierii unităților de drept. Astfel, în Anexa1 nr. 2 la actul normativ prenotat se propune includerea Capitolului 12 – Servicii de licențiere, autorizare și certificare. Menționăm, la momentul de față acestea sunt prestate de ASP cu titlu gratuit și vizează comerțul cu mărfuri strategice, precum și serviciile ce țin de examinarea cererilor și întocmirea dosarului privind coordonarea și înregistrarea regulilor de desfășurare a jocurilor de noroc, elaborate de organizator; privind aprobarea prealabilă a investițiilor de importanță pentru securitatea statului (tariful va fi diferențiat în funcție de valoarea investițiilor) etc.
Sunt prevăzute și servicii ce vor fi prestate de ASP cu înlesniri, inclusiv cele de deplasare a specialistului pentru verificarea respectării criteriilor minime de clasificare a structurii turistice la faţa locului, la solicitarea agropensiunii. Pentru acestea se va aplica o reducere de 50% din tariful stabilit (cu ajustarea tarifului redus până la numărul întreg de zeci de lei).
Totodată, ținând cont de majorarea prețului de procurare a blanchetelor pașapoartelor și permiselor de conducere, vor crește și tarifele de bază la serviciile de eliberare a acestor acte. Astfel, pașaportul va deveni mai scump cu 140 de lei (începând cu 1 septembrie 2026), iar permisul de conducere – cu 20 de lei (din 25 mai 2026), în ambele cazuri cu aplicarea coeficientului de multiplicare în funcție de termenul solicitat de eliberare.
___________________________________________
1 Nomenclatorul serviciilor prestate de către Agenţia Servicii Publice şi tarifele la acestea