BGPF: patenta de întreprinzător
19.05.2026

În baza Legii nr. 227/2025, Serviciul Fiscal de Stat a operat modificări în compartimentul 10 din Baza generalizată a practicii fiscale (Patenta de întreprinzător). Ajustările aprobate prin Ordinul SFS nr. 260/2026 sunt prezentate în continuare.

 

10.3.12 În cât timp se schimba patenta de întreprinzător?

Schimbarea patentei se efectuează în decurs de 3 zile de la data depunerii cererii respective (art. 10 alin. (2) al Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93-XIV din 15.07.1998).

 

10.3.10  Care sunt acțiunile pe care urmează sa le întreprindă organele de control atunci când depistează cazuri de continuare a activității în baza patentei suspendate?

    Organele de control informează subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat, care a eliberat patenta de întreprinzător, despre faptul depistării a cazurilor de continuare a activității în baza patentei suspendate, indicând, în mod obligatoriu, numărul şi data eliberării patentei (art. 9 alin. (3) al Legii nr. 93-XIV din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător).

 

10.1.3  Ce elemente conţine patenta de întreprinzător?

     Patenta de întreprinzător conţine următoarele elemente:
a) numărul și data eliberării patentei;

b) prenumele şi numele titularului patentei;
c) codul fiscal al titularului patentei;
d) genul de activitate de întreprinzător;
e) domiciliul titularului patentei;
f) locul de desfăşurare a activităţii în baza patentei pentru cazurile în care condiţia respectivă se reglementează;
g) tipul mijlocului de transport şi numărul lui de înmatriculare, în caz de folosire al acestuia în activitatea de întreprinzător potrivit patentei;
h) durata patentei şi menţiunile despre prelungirea ei;
i) denumirea şi sediul organului care a eliberat patenta.

     

Suplimentar, forma patentei de întreprinzător conține și elementul de identificare automată a documentului (codul QR), care permite vizualizarea on-line a informațiilor aferente patentei, urmare a scanării acestuia. (art. 1 alin. (2) al Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93 -XIV din 15.07.1998).

 

10.1.4  Cine stabilește forma patentei de întreprinzător?

Forma patentei de întreprinzător este stabilită de către Serviciul Fiscal de Stat prin Ordinul nr. 233 din 30.04.2026 cu privire la aprobarea formularului tipizat al cererii patentei de întreprinzător şi formei patentei de întreprinzător (art. 1 alin. (1) al Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93-XIV din 15.07.1998).

 

10.4.5  Unde și când se achită taxa pentru patenta de întreprinzător ?

   

Conform art. 14 alin. (1) al Legii nr. 93-XIV din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător, taxa pentru patentă se achită la contul bugetului local în a cărei rază teritorială solicitantul/titularul patentei dorește să-și desfășoare activitatea – pînă la data depunerii cererii de eliberare sau de prelungire a patentei, în cuantum corespunzător termenului solicitat, dar care nu poate fi mai mic decât o lună.

   

Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, achitarea taxei pentru patentă, precum şi verificarea şi confirmarea faptului achitării taxei se efectuează prin intermediul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay).

   

Pentru prelungirea termenului ce permite desfășurarea activității în baza patentei de întreprinzător din ziua următoare perioadei pentru care a fost eliberată sau prelungită patenta anterior, taxa aferentă perioadei următoare se achită până la expirarea acestui termen.

   

În cazul achitării taxei după expirarea perioadei ce permite desfășurarea activității în baza patentei, prelungirea acesteia se va realiza din ziua următoare zilei achitării taxei pentru patentă. 

 

10.1.46 Ce documente se anexează la cererea de eliberare a patentei de întreprinzător?

     

Potrivit art. 4 alin. (3)-(34) din Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător, în cazul desfășurării unor anumite genuri de activitate corespunzător anexei la Lege, solicitantul patentei prezintă următoarele documente:

- copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă nivelul de calificare –  pentru genurile de activitate corespunzătoare poziţiilor: 2.5, 2.6, 2.12, 2.13, 2.14, 2.15, 2.16, 2.49, 2.52 și 2.53 din anexa la Lege;

- cazierul judiciar şi cel contravenţional, declaraţia pe proprie răspundere că nu este decăzut din drepturile părinteşti prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, concluzia medicală pentru admiterea la serviciul de îngrijire a copilului, eliberată de medicul de familie conform formularului aprobat de Ministerul Sănătăţii şi certificatul privind deţinerea capacităţii psihice de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită – pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la poziţia 2.52. „Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire individualizată a copilului” din anexa la Lege;

- cazierul judiciar şi cel contravenţional, declaraţia pe propria răspundere că nu este decăzut din drepturile părinteşti prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, declaraţia pe propria răspundere că nu locuieşte împreună cu persoane care au fost condamnate pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, contra familiei şi copiilor, privind viaţa sexuală, contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei, fişa medicală individuală cu rezultatele examenelor medicale şi ale celor de laborator, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare aprobate de Ministerul Sănătăţii, certificatul privind capacitatea psihică de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, conform formularului nr. 091/e, copia de pe extrasul din registrul bunurilor imobile sau, după caz, de pe actul juridic ce atestă dreptul de folosinţă legală a imobilului cu destinaţie locativă care va fi folosit în cadrul activităţii respective – pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la poziţia 2.53. „Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire a copilului de tip familial” din anexa la Lege;

- cazierul judiciar şi cel contravenţional, fişa medicală individuală cu rezultatele examenelor medicale şi ale celor de laborator, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare aprobate de Ministerul Sănătăţii, certificatul privind capacitatea psihică de a practica activităţi sociale şi profesionale cu responsabilitate sporită, conform formularului nr. 091/e – pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la poziţia 2.54. „Servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice” din anexa la Lege.

 

10.1.57 Sunt în drept persoanele fizice să desfășoare comerț cu amănuntul în baza patentei de întreprinzător?

     

Nu. Desfășurarea comerţului cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane şi din autovehicule, precum și comerţului cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone, cu condiţia respectării cerinţelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea şi comercializarea lor în baza patentei de întreprinzător nu este permisă (art. VI pct. 2 din Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte normative). 

 

10.1.58 Are obligația solicitantul/titularul patentei de întreprinzător de a anexa la cererea de elibera-re/prelungire a patentei documentele ce confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul public de asigurări sociale și în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală?

     

Nu. Potrivit art. 4 alin. (5) din Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător, verificarea de către Serviciul Fiscal de Stat a statutului de persoană asigurată în sistemul public de asigurări sociale pentru întreaga perioadă de desfăşurare a activităţii în baza patentei și a statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se efectuează prin consumul de date corespunzătoare de la autorităţile competente, fără a fi necesară prezentarea documentelor confirmative de către solicitant.

 

Totodată, prin Ordinul SFS nr.  260/2026 în arhiva BGPF sunt transmise întrebările: 10.2.7;  10.2.12;  10.2.8; 10.2.10;  10.2.18;  10.1.44; 10.1.14; 10.1.12;  10.1.11; 10.1.6; 10.1.17; 10.1.19;  10.1.13;  10.1.10; 10.1,18;  10.3.16; 10.3.17;  10.3.14; 10.3.15;  10.3.18.