Responsabilitățile familiale vor deveni unul dintre elementele garanțiilor legate de organizarea raporturilor de muncă.
În Codul muncii va fi inclusă noțiunea de salariat cu responsabilități familiale, aceasta având în vedere o persoană fizică care are la întreținere unul sau mai mulți membri ai familiei persoane cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie și care are responsabilități legale și financiare față de aceștia. Sub incidența legii vor cădea ascendenți, descendenți, soțul/soția, părinții sau copiii, inclusiv înfietorii și înfiații, precum și rude de gradul doi în linie colaterală.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la momentul de față fiind propus pentru consultări publice, care vor dura până la 26 mai 2026.
Intervențiile extind garanțiile prevăzute de Codul muncii la angajarea salariaților cu responsabilități familiale, inclusiv: interzicerea refuzului de angajare; de includere în contractul individual de muncă a limitărilor în drepturi sau de stabilire a avantajelor etc.
Totodată, Codul muncii va reglementa expres că, prestarea muncii de noapte de către părinții singuri este posibilă doar baza unei cereri scrise, prezentate de această categorie de salariați angajatorului.
Proiectul are drept scop alinierea reglementărilor naționale la prevederile Convenției OIM nr. 156/1981. Fiind aprobate, acestea vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2027.