Perioadele în care persoana asigurată beneficiază de indemnizație de maternitate sau de indemnizația paternală vor fi considerate drept perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, de rând cu cele de incapacitate temporară de muncă, de indemnizație de șomaj, de alocaţie pentru integrare sau reintegrare profesională.
Potrivit proiectului de lege, propus pentru consultări publice de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii (art. 5 alin. (2) lit. c)) va fi completată cu două perioade – de aflare în concediu paternal sau în concediu de maternitate.
Eliminarea omisiunilor din legislație va asigura tratamentul uniform al prestațiilor de asigurări sociale și de stabilire a drepturilor de asigurări sociale ale beneficiarilor, în special la stabilirea pensiilor, respectivele perioade (ale concediilor paternale și de maternitate) fiind incluse în stagiul de cotizare.
Reglementările vor fi puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2027. Totodată, Guvernul va aduce actele sale normative în concordanţă cu noile prevederi.