În procesul de evaluare a adecvării salariului minim pot fi utilizate valori de referință orientative, inclusiv valoarea de 50% din salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul anterior celui pentru care se stabilește salariul minim. Valoarea de referință respectivă servește exclusiv ca instrument de evaluare a adecvării salariului minim și nu constituie un mecanism automat de stabilire a cuantumului acestuia.
În ședința Guvernului de astăzi, 27 mai, va fi examinat proiectul de lege elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), prin care vor fi modificate:
- Legea nr. 1432/2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim;
- Codul muncii și
- Legea salarizării nr. 847/2002.
Alinierea cadrului național în domeniu la reglementările comunitare a început încă în luna noiembrie 2025, fiind anunțată intenția de promovare a standardelor Directivei (UE) 2022/2041.
Potrivit proiectului, cuantumul salariului minim urmează a fi stabilit în funcție de condițiile economice concrete și de nivelul salariului mediu pe economia națională, precum și de nivelul prognozat al ratei inflației, astfel încât să asigure un nivel de trai decent, să contribuie la reducerea sărăciei în rândul persoanelor încadrate în muncă, să promoveze coeziunea socială și convergența socială ascendentă, precum și să reducă diferențele de remunerare între femei și bărbați.
Stabilirea salariului minim și examinarea necesității modificării acestuia (împreună cu patronatele și sindicatele) rămâne în competența Guvernului, un aspect nou inclus în proiect fiind desemnarea de către Executiv a unei instituții de cercetare care să ofere consiliere patronatelor, sindicatelor și Guvernului cu privire la aspectele legate de salariul minim.
Încă un aspect important este promovarea negocierilor colective pentru stabilirea salariului la toate nivelurile – de la unitate și ramură până la cel național. În acest scop, Codul muncii va fi completat cu noțiunea de rata de acoperire cu negocieri colective, care reprezintă ponderea salariaților la nivel național cărora li se aplică o convenție și/sau un contract colectiv de muncă, calculată ca raport între numărul salariaților acoperiți de convenții și/sau contracte colective de muncă și numărul salariaților ale căror condiții de muncă pot fi reglementate prin convenții și/sau contracte colective de muncă, în conformitate cu legislația națională.
În cazul în care respectiva rată va fi sub pragul de 80 %, Guvernul va aproba, după consultarea partenerilor sociali, planul de acțiuni pentru promovarea negocierilor colective, cu termene și măsuri în favoarea creșterii progresive a ratei de acoperire a negocierilor colective pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai ale salariaților.
Noile reglementări vor intra în vigoare din data publicării acestora în MO.