Începând cu perioada fiscală 2027, va fi limitată înregistrarea activității de întreprinzător/ profesională în anumită formă. Continuarea activității unor categorii de contribuabili va fi permisă (până la expirarea termenului de înregistrare) doar dacă aceasta va fi înregistrată la situația din 31 decembrie 2026. Persoanele care intenționează să-și înregistreze activitatea după 1 ianuarie 2027, vor selecta unul din regimurile ce vor fi în vigoare din anul viitor.
Reglementările vizează activitatea de:
- liber profesionist în domeniul justiției;
- liber profesionist în domeniul sănătății;
- întreprinderile individuale (inclusiv gospodăriile țărănești (de fermier)) și
- deținătorii patentei de întreprinzător. Începând cu anul 2027, patenta se va elibera sau se va prelungi doar în cazul în care solicitantul a desfășurat activitate în baza acesteia cel puțin 6 luni în ultimele 12 luni.
Normele sunt incluse în proiectul de lege prin care urmează a fi aprobată politica fiscală pentru anul 2027. Reiterăm, documentul prevede anularea multiplelor regimuri fiscale aplicate la momentul de față, astfel ca ulterior (la expirarea perioadei de tranziție) sistemul fiscal moldovenesc să administreze doar două regimuri – cel general stabilit1 (pentru persoanele juridice (SRL, SA)) și cel de freelance2. Limitarea genurilor de activitate pentru antreprenorul independent, stabilită la momentul actual de Codul fiscal, va fi exclusă, astfel că va fi permisă desfășurarea oricăror activități în regim de freelance.
_________________________________
1 Cota impozitului pe venit – 0% la profitul nedistribuit și 15% la cel distribuit + 7% la dividende.
2 Cota impozitului pe venit – 15% în cazul venitului de până la 1 mil. lei și 30% - pentru depășirea sumei de 1 mil. lei.