Ținând cont de faptul că Recomandările agrotehnice privind modul de elaborare a proiectului și a planului de înființare a plantațiilor de pomi, arbuști fructiferi și căpșun, aprobate prin Ordinul MAIA nr. 51/2021, nu poartă caracter obligatoriu, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare consideră necesară aprobarea reglementărilor cu forță juridică superioară ce țin de elaborarea proiectului și a planului de înființare a plantațiilor horticole.
În acest scop a fost elaborat proiectul hotărârii de Guvern, prin care urmează a fi pusă în aplicare o metodologie unică de înființare a plantațiilor horticole pe teritoriul Republicii Moldova. Amintim, obligația de perfectare a proiectelor de înființare a plantațiilor horticole (nu se aplică plantațiilor nucifere) pe o suprafață mai mare de 0,5 ha este stabilită în art. 16 alin. (5) din Legea horticulturii nr. 62/2025 (în vigoare din 22 octombrie 2025), iar metodologia urmează a fi aprobată de Executiv.
Proiectul este propus de MAIA pentru consultări publice și include:
- criteriile, cerințele de elaborare și structura planului de plantare și proiectului pentru înființarea plantațiilor horticole pentru producție marfă de către specialiști din domeniu (Lista proiectanților recunoscuți va fi aprobată prin ordinul MAIA);
- necesitatea folosirii raționale a terenurilor și prevenirea eroziunii solului;
- recuperarea rapidă a investițiilor efectuate etc.
Elemente obligatorii ale proiectului/planului vor deveni numerele cadastrale ale terenurilor; tehnologiile aplicate conform speciilor plantate; modul de organizare a muncii; registrul de cost a plantațiilor pomicole, nucifere, de arbuști fructiferi și căpșuni; locul amplasării construcțiilor cu destinație agricolă și accesul la drumuri; schemele de plantare etc.
Totodată, deși potrivit Legii nr. 62/2025 înființarea plantațiilor nucifere este reglementată de art. 17 al legii, proiectul metodologiei prevede că plantarea acestora va cădea sub incidența respectivului act.
Propunerile și recomandările părților interesate pot fi prezentate până la 28 iulie 2026.