Serviciul Fiscal de Stat a actualizat la situația din 1 iulie 2026 Catalogul amenzilor, aplicate de autoritatea fiscală. Noua versiune este publicată pe pagina oficială a SFS.
Totodată, sunt prezentate și criteriile de individualizare a sancțiunilor, scopul acestora fiind aplicarea uniformă, obiectivă și proporțională a sancțiunilor în cadrul controalelor fiscale. Potrivit documentului, SFS aplică sancțiunile ținând cont de circumstanțele fiecărui caz și de următoarele criterii de individualizare:
- istoricul încălcărilor fiscale similare – se apreciază existența și frecvența încălcărilor similare constatate în cadrul altor controale fiscale în termenul de prescripție prevăzut de legislația fiscală;
- amploarea încălcării – se apreciază în funcție de dimensiunea și consecințele încălcării constatate;
- caracterul faptei – se apreciază natura și modul de săvârșire a încălcării, inclusiv respectarea obligațiilor fiscale prevăzute de legislație și existența unor împrejurări care reflectă un grad mai ridicat de gravitate;
- comportamentul contribuabilului – se apreciază conduita contribuabilului pe parcursul controlului fiscal, inclusiv cooperarea cu funcționarii fiscali, prezentarea documentelor și informațiilor solicitate și respectarea obligațiilor procedurale.
Aplicarea acestor criterii urmărește:
- asigurarea unui tratament egal pentru contribuabili aflați în situații comparabile;
- aplicarea proporțională a sancțiunilor fiscale;
- uniformizarea practicii de aplicare a acestora;
- creșterea transparenței și predictibilității procesului de individualizare