Serviciul Fiscal de Stat a inclus în Baza generalizată a practicii fiscale o explicație privind utilizarea echipamentelor de casă și de control la încasarea bacșișului. Răspunsul a fost aprobat Ordinul SFS nr. 412 din 19 august 2026 și este reprodus integral mai jos.
34.1.36 Este obligat contribuabilul, la încasarea bacșișului, să utilizeze echipamentul de casă și de control și să elibereze plătitorului bonul de casă?
În conformitate cu pct. 2 și pct. 3 din Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă și de control pentru efectuarea decontărilor în numerar și/sau prin alt instrument de plată, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 141/2019, la efectuarea decontărilor bănești în numerar și/sau prin alt instrument de plată pentru operațiunile economice cu plătitorii, contribuabilii sunt obligați să utilizeze echipamentul de casă și de control, eliberând plătitorilor bonurile de casă/documentele fiscale emise de acesta sau să le transmită în formă electronică la numărul de telefon sau adresa electronică indicată, în cazul prezentării de către plătitor, până la momentul achitării, a datelor privind numărul de telefon sau adresa electronică.
În același timp, operațiune economică se consideră un fapt economic care constă în vânzarea de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii, perceperea contravalorii bunurilor, lucrărilor, serviciilor, perceperea plăților fiscale/nefiscale și a altor încasări.
Pornind de la cele expuse, la încasarea sumei bacșișului de către contribuabil (agent economic) de la plătitor, acesta este obligat să utilizeze echipamentul de casă și de control, eliberând plătitorului bonul de casă emis de acesta sau să îl transmită în formă electronică la numărul de telefon sau adresa electronică indicată.
În cazul în care suma bacșișului este încasată de către beneficiar (chelner) în numerar sau prin alt instrument de plată ori este transferată direct în contul de plăți al beneficiarului (chelnerului), fără a fi încasată de contribuabil (agent economic) și fără a trece prin sistemul de decontări al acestuia, o asemenea operațiune nu poate fi calificată drept operațiune economică realizată de contribuabil în sensul pct. 2 și pct. 3 din Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă și de control pentru efectuarea decontărilor în numerar și/sau prin alt instrument de plată.