Promovarea negocierilor colective: Guvernul va aproba planul de acțiuni
28.08.2026

Având în vedere că, pe data de 30 iunie 2026, au intrat în vigoare reglementările ce țin de salariile minime adecvate1 aprobate prin Legea nr. 114/2026, Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern  pentru aprobarea Planului de acțiuni privind promovarea negocierilor colective pentru anii 2026-2030. Scopul documentului este punerea în aplicare a prevederilor legii prenotate.

 

Completările incluse în Legea salarizării nr. 847/2002 prin Legea nr.114/2026 stabilesc că, în situația în care rata de acoperire cu negocieri colective este sub pragul de 80%, Guvernul aprobă, după consultarea partenerilor sociali, un plan de acțiuni pentru promovarea negocierilor colective, cu termene și măsuri în favoarea creșterii progresive a ratei de acoperire cu negocieri colective pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă ale salariaților. Anume elaborarea și aprobarea respectivului plan este obiectul hotărârii prezentate.

 

Autoritățile constată că, deși la momentul de față  sunt în vigoare 21 de convenții colective la nivel național, 20 convenții colective la nivel de ramură și 13 convenții colective la nivel teritorial, în perioada 2020-2025 s-a diminuat atât numărul contractelor colective de muncă (de la 4447 până la 4030 în prezent), precum și a salariaților ale căror condiții de muncă sunt acoperire cu negocieri colective prin contracte/convenții (de la 38,5% la 35%).

 

Astfel, în cazul în care ponderea angajaților protejați prin negocieri colective va fi sub 80%, Guvernul, în consultare cu partenerii sociali, are obligația de a  implementa un plan de acțiuni.

 

Obiectivele principale ale proiectului sunt:

  • instituirea unui mecanism de extindere a sferei de aplicare a convențiilor colective (în special în domeniile cu rata scăzută de acoperire, cum ar fi construcțiile, HoReCa,  agricultura);
  • consolidarea garanțiilor juridice ale reprezentanților sindicali;
  • stimularea aderării salariaților la sindicate şi patronate prin facilități fiscale;
  • aplicarea criteriilor sociale în cadrul achizițiilor publice (acordarea unui punctaj suplimentar operatorilor economici care au și aplică un contract colectiv de muncă) etc.

 

Potrivit notei de întemeiere a proiectului, implicarea bugetului public național pentru realizarea acțiunilor din Planul de acțiuni, inclusiv sub forma unor eventuale facilități fiscale, cofinanțări sau alte măsuri cu efect financiar, va fi examinată separat, pentru fiecare acțiune în parte și stabilită prin act normativ distinct, elaborat cu consultarea prealabilă a partenerilor sociali, a Ministerului Finanțelor și a altor autorități competente, cu respectarea procedurilor de evaluare a impactului financiar prevăzute de legislația în vigoare.

_______________________________________

1 Astfel a fost transpusă Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană