Înscrierea în Lista furnizorilor de servicii de achiziție este facultativă
07.09.2026

Regulamentul cu privire la ținerea Listei furnizorilor  de servicii de achiziție (în continuare - Regulament) va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Acesta a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 474/2026 și este publicat în MO nr. 404-406 din 2 septembrie.

 

Regulamentul stabilește:

  • modul de ținere de către Agenția Achiziții Publice (AAP) a Listei furnizorilor de servicii de achiziție;
  • procedura de înscriere și excluderea din Listă;
  • un mecanism transparent și unitar de evidență a furnizorilor de servicii de achiziție etc.

 

 Documentul are drept scop și promovarea utilizării serviciilor auxiliare de achiziție, care pot fi prestate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat în limitele competențelor stabilite prin actele normative care reglementează activitatea acestora.

 

Totodată, reglementările nu aduc atingere statutului, atribuțiilor și regimului juridic aplicabil autorităților centrale de achiziție care desfășoară activități de achiziție centralizată în temeiul actelor normative speciale care le reglementează organizarea și funcționarea. În cazul în care autoritățile centrale de achiziție desfășoară activități de achiziție auxiliare pentru terți în calitate de furnizori de servicii de achiziție, acesteacad sub incidența Regulamentului, cu respectarea regimului juridic special al autorităților respective.

 

 Potrivit documentului, inscrierea în Listă este facultativă și nu condiționează dreptul operatorului economic de a participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectorială sau de a presta activități de achiziție auxiliare.