BGPF: deducerile aferente activităţii de întreprinzător
14.09.2026

Trei subcompartimente din Baza generalizată a practicii fiscale au fost actualizate de Serviciul Fiscal de stat prin Ordinul nr. 446/2026. Temei pentru intervenții sunt modificările operate în legislație. Una dintre precizări ține de cheltuielile legate de activitatea de întreprinzător (art. 24 alin. (1) din Codul fiscal).

 

29.1.3.1.39 Organizația de creditare nebancară a făcut o tombolă de vouchere printre clienții săi persoane fizice, care le vor putea folosi la achitarea ratei. Cum se vor contabiliza aceste cheltuieli și dacă vor fi deductibile?

În conformitate cu art. 5 pct. 38) din Codul fiscal, campania promoțională este modalitatea de promovare a vânzărilor, cu sau fără organizarea de concursuri, anunţate public, cu acordarea de cadouri, premii, returnări (cashback), bonusuri sau alte câştiguri/stimulente ca urmare a practicilor comerciale implementate de contribuabil.

   

Totodată, potrivit prevederilor Capitolului V din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate, difuzarea publicității se realizează prin: publicațiile periodice, publicitatea audiovizuală, publicitatea pe paginile web şi prin poşta electronică, publicitatea în timpul demonstrării publice a filmelor, publicitatea prin serviciile poştale şi serviciile de telefonie, publicitatea interioară.

       

Prin urmare, caracterul public al campaniei promoționale se va asigura prin una din sursele specificate în Legea menționată anterior.

     

În conformitate cu art. 901 alin. (33) din Codul fiscal, fiecare plătitor de cîştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărime de 12% din cîştigurile de la campaniile promoționale în partea în care valoarea fiecărui câștig depăşeşte mărimea scutirii personale stabilite la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal.

     

De asemenea, potrivit art. 20 lit. p2) din Codul fiscal, cîştigurile de la campaniile promoţionale în partea în care valoarea fiecărui câștig nu depăşeşte mărimea scutirii personale stabilite la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal, reprezintă sursă de venit neimpozabilă.

     

Respectiv, în cazul în care organizația de creditare nebancară va desfășura o campanie promoțională (tombolă) cu valoarea fiecărui câştig în mărime ce nu depăşeşte suma scutirii personale stabilite la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal, aceasta nu va avea obligația reținerii impozitului pe venit la sursa de plată.

     

Totodată, menționăm că potrivit art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.

     

Cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri (pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. 693/2018).

     

Prin urmare, cheltuielile aferente desfășurării campaniei promoționale, sunt permise la deducere în temeiul art. 24 din Codul fiscal, deoarece campania promoțională are scopul să susțină interesul public față de produs și să contribuie la comercializarea lui.

   

În ceea ce privește contabilizarea cheltuielilor menționate, relatăm că acestea se vor efectua în conformitate cu prevederile Legii contabilității şi raportării financiare nr. 287/2017 și Standardelor Naționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul MF nr. 118/2013.

   

Astfel, potrivit art. 11 din Legea menționată, faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării (producerii) faptelor economice, iar dacă acest lucru este imposibil – nemijlocit după efectuarea (producerea) faptelor respective.

   

Entitatea utilizează formulare tipizate de documente primare aprobate de Ministerul Finanțelor şi alte autorități publice sau poate elabora şi utiliza formulare de documente primare, aprobate de conducerea acesteia, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 287/2017.

 

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Legii nr. 318 din 29.12.2025, în vigoare din 01.01.2026]