Necesitatea instituirii Consiliului consultativ tripartit pe lângă Inspectoratul de Stat al Muncii (în continuare - Consiliu) a fost stabilită de Legea nr. 311/2025, prin care Legea nr. 140/2001 a fost completată cu art. 118.
Potrivit acestor reglementări, Ministerului Muncii și Protecției Sociale urmează să aprobe (prin ordin) regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului. În aceste condiții, autoritatea inițiază elaborarea proiectului, fiind solicitate comentariile părților interesate. Propunerile pot fi prezentate până pe data de 26 octombrie.
Amintim, Consiliul urmează să asigure:
- asistența/consultanța la nivel de strategie și activitate operațională;
- elaborarea priorităților și metodologiilor bazate pe risc și a măsurilor preventive de securitate și sănătate în muncă;
- aplicarea standardelor de integritate și transparență;
- formularea propunerilor de perfecționare a procedurilor și a ghidurilor de aplicare etc.
Potrivit Legii nr. 140/2001, recomandările Consiliului (în măsura în care acestea nu contravin legii și se încadrează în bugetul aprobat) vor fi implementate de ISM, care va arpoba instrucțiuni și alte acte interne pentru asigurarea implementării.
Legea nu stabilește componența numerică a Consiliului, însă prevede că, membri ai acestuia pot fi reprezentanți ai MMPS (care asigură și prezidarea ședințelor), ai ISM, precum și ai celor mai reprezentative organizații sindicale și patronale.