Controlul fiscal în luna noiembrie. Alte domenii prioritare
05.11.2026
Serviciul Fiscal de Stat a efectuat în luna octombrie 2026 circa 676 acțiuni de control fiscal prin metoda de verificare operativă, conform domeniilor planificate, fiind stabilite:
- încălcări ale legislației în 469 de cazuri (față de luna septembrie acestea sunt în creștere cu 11 încălcări);
- aplicarea sancțiunilor fiscale în sumă de 1,72 mil. lei comparativ cu 1,54 mil. lei cu o lună mai devreme) și
- sancțiuni contravenționale în sumă de 478,7 mii lei ( în septembrie suma acestora a constituit 489,9 mii lei).
Autoritatea fiscală comunică că, în luna noiembrie 2026, va efectua acțiuni de control fiscal orientate prioritar asupra următoarelor domenii de activitate economică:
- Comerțul cu amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor;
- Activitățile de autoservice;
- Transportul de pasageri, inclusiv în regim de taxi;
- Comerțul cu articole vestimentare și încălțăminte;
- Comerțul și serviciile ilicite prin intermediul platformelor online și
- Prestarea serviciilor către populație.
Ca și anterior, scopurile verificărilor sunt:
- respectarea obligației de eliberare a bonurilor fiscale la efectuarea decontărilor în numerar;
- declararea corectă și integrală a veniturilor realizate;
- deținerea documentelor ce confirmă proveniența legală a mărfurilor.
Potrivit SFS, controalele fiscale operative sunt inițiate prioritar în baza analizei riscurilor de neconformare fiscală și se desfășoară inopinat, la locul desfășurării activității economice, cu accent asupra domeniilor cu risc sporit, inclusiv a activităților cu caracter sezonier.