Sindicatele continuă dialogul cu Guvernul
24.03.2023

Necesitatea majorării salariului minim, îmbunătățirea condițiilor de muncă în diverse ramuri, inclusiv educație și sănătate, conjugarea eforturilor în domeniul combaterii economiei informale, activitatea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, necesitatea eliminării taxei înregistrare de stat pe care sunt obligate să o achite organizațiile sindicale au fost doar unele dintre subiectele examinate în cadrul întrevederii conducerii Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și președinții centrelor sindicale naționalе ramurale cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, comunică CNSM.

 

Sindicaliștii au reiterat necesitatea stabilirii salariului minim în mărime de 50% din salariul mediu pe economie, în conformitate cu prevederile Cartei sociale europene revizuite și Directivei UE privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană; majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv stabilirea unei valori unice de referință; declararea ramurii educație ca prioritară și majorarea salariilor pentru angajații din acest domeniu, astfel încât salariu acestora să fie cel puțin la nivelul salariului mediu lunar pe țară; perfecționarea legislației în domeniul salarizării în sectorul bugetar și cel real în vederea sporirii motivației, menținerii salariaților din economia națională și implementarea principiului plată egală pentru munca de valoare egală.

 

Totodată, în cadrul discuțiilor liderii sindicali din diferite ramuri au vorbit despre problemele cu care se confruntă, inclusiv necesitatea motivării tinerilor specialiști, îmbunătățirea situației în domeniul securității și sănătății în muncă, importanța impulsionării și eficientizării parteneriatului social la nivel național și de ramură.

 

Șeful Executivului a subliniat că autoritățile rămân concentrate pe sporirea productivității, încurajarea muncii oneste și creșterea nivelului de salarizare în sectorul public, accentuând că sindicatele pot deveni un partener al Guvernului în realizarea acestui demers.

 

Dorin Recean a menționat importanța folosirii raționale a resurselor contribuabililor, dar și faptul că reprezentanții sindicatelor pot sprijini Gevernul în dezvoltarea culturii muncii, să acorde angajaților suport în negocierea condițiilor de muncă și creșterea lor profesională, iar angajatorii să investească în formarea profesională a salariaților și să le garanteze drepturile.

 

Părțile au convenit să organizeze întruniri cu participarea ministerelor pentru asigurarea dialogului pe diverse probleme ce țin de protecția social-economică a salariaților, care se regăsesc atât pe agenda CNSM, cât și a Guvernului RM.