Guvernul va aloca 200 mil. lei pentru diminuarea costurilor fertilizanților
10.07.2023

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat proiectul regulamentului privind stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru diminuarea costurilor fertilizanților asupra producătorilor agricoli. Documentul este propus pentru consultări publice, care vor dura pănă la 15 iulie 2023.

 

Regulamentul urmează a fi aprobat prin hotărâre de Guvern și prevede alocarea Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a 200 mil. lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru acordarea unui ajutor unic fermierilor.

 

Eligibili pot deveni toți fermierii care dispun și exploatează teren arabil cu suprafața nu mai mică de 0,5 ha și nu mai mare de 1500 ha, însămânțat cu culturi din prima grupă (grâu, orz, ovăz și triticale (hibrid de grâu și secară)) pentru roada anului 2023 și declarat conform Raportului statistic nr. 4-agr.

 

Cuantumul ajutorului se va determina în funcție de solicitările înaintate de potențialii beneficiari, suma indicată anterior fiind raportată la suprafața totală eligibilă cu aplicarea coeficientului de categorisire a fermierului (variază de la 1 pentru suprafața de până la 300 ha până la 0,7 pentru suprafața curpinsă între 1000-1500 ha).

 

Potrivit proiectului, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va publica pe pagina web oficială informația generalizată care va cuprinde suprafața eligibilă per beneficiar, după care va fi calculat ajutorul financiar.

 

Alte prevederi incluse în proiect vor fi prezentate pe măsura promovării acestuia.

 

Părțile interesate pot prezenta opiniile și propunerile la adresa persoanei responsabile pentru elaborarea proiectului: Ghenadie Rusu (Șef, Direcția protecția plantelor și siguranța alimentelor de origine vegetală), număr telefon  022 204 523 / Email : ghenadie.rusu(at)maia.gov.md.