Astăzi, 13 iulie, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr.466 cu privire la acordarea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
Eligibili pentru subvenții sunt toți fermierii care corespund condiționalităților stabilite de proiect (nu sunt în process de insolvabilitate, nu au restanțe față de BPN, nu sunt incluși în Lista de interdicții a subvenționării etc.).
Potențialii beneficiar vor putea solicita subvenția doar în baza facturilor fiscale ce confirmă procurarea combustibilului și vor fi acordate în baza normei medii necesare a motorinei per hectar și per cap de animal.
Subvențiile complementare pentru acciza la motorină se va acorda fermierilor din sectorul vegetal și zootehnic, pentru motorina achiziționată în perioada 16 noiembrie 2022 - 30 septembrie 2023 inclusiv, după cum urmează:
1) în cuantum de:
a) 100% din cota stabilită pentru anul 2023 sau 3248 lei per tonă – pentru fermierii micro, mici și mijlocii, clasificați conform prevederilor Legii nr. 71/2023 cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural;
b) 100% din cota stabilită pentru anul 2022 sau 2980 lei per tonă – pentru fermierii micro, mici și mijlocii, clasificați conform prevederilor Legii nr. 71/2023 cu privire la subvenționare în agricultură și mediul rural.
2) în cuantum de:
a) 30% din cota stabilită pentru anul 2023 sau 974,4 lei per tonă – pentru fermierii mari, clasificați conform prevederilor Legii nr. 71/2023 cu privire la subvenționare în agricultură și mediul rural;
b) 30% din cota stabilită pentru anul 2022 sau 894 lei per tonă – pentru fermierii mari, clasificați conform prevederilor Legii nr. 71/2023 cu privire la subvenționare în agricultură și mediul rural.
Plafonul anual al subvenției acordate unui singur beneficiar în cadrul măsurii constituie 200 mii lei anual per sector.